Prima pagina  |   Noutati  |   Legaturi  |   Parohii Ortodoxe Brasov  |   Contact
Protopopiatul Ortodox Brasov: Protopopiatul Ortodox Brasov este condus de preot Danuț-Gheorghe Benga si cuprinde parohohiile din Brasov si unele din localitatile limitrofe. Protopopiatul Brasov face parte din Mitropolia Ardealului.
Prezentarea protopopiatului Structura administrativa Invatamant teologic Librăria Arhidiecezana
Va aflati aici: Prima pagina > Noutati


Biserica Sf. Dimitrie din cartierul brasovean Tractorul a fost sfintita
16.04.2012  

În a doua zi de Paşti, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului a poposit la Braşov, în cartierul Tractorul, unde a sfinţit Biserica „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” şi „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi”. Lăcaşul de cult a fost construit în perioada 1994-2008, având un paraclis amenajat la demisol, unde s-au oficiat slujbele religioase până acum. Aflat la stadiul amenajărilor interioare, biserica oferă un spaţiu liturgic generos pentru numeroşii credincioşi din cartierul braşovean amintit


IPS Laurenţiu a fost întâmpinat cu garda de onoare a Jandarmeriei Braşov, iar tinerii au îmbrâcat veşmintele populare specifice zonei. Din soborul de preoţi au făcut parte numeroşi slujitori ai sfintelor altare din Braşov, împrejurimi şi de mai departe, amintind pe protopopul de Braşov, părintele Dănuţ-Gheorghe Benga, directorul Muzeului „Prima Şcoală Românească” din Şcheii Braşovului, părintele profesor Vasile Oltean şi cei doi preoţi parohi parohi, părintele Aurel Suciu, respectiv părintele Răzvan Petru Timofte. Au participat la slujba de sfinţire şi la Sfânta Liturghie sute de credincioşi, dar şi invitaţi de seamă, care au sprijinit lucrările la biserică, precum prefectul de Braşov, Ion Gonţiu şi deputatul Gheorghe Ialomiţeanu.


Lăcaşul de cult a fost târnosit cu apă sfinţită şi Sfântul şi Marele Mir, iar Sfânta Masă a fost împodobită şi sfinţită. În piciorul Sfintei Mese au fost aşezate moaşte, credincioşii având posibilitatea la sfârşit să intre şi să se închine noului altar sfinţit.


Mărturiile Învierii


Un alt eveniment important de la slujba din biserica braşoveană a fost hirotonia în treapta diaconiei a teologului Sebastian Floroiu.


În cuvântul de învăţătură, IPS Laurenţiu le-a explicat pe larg credincioşilor simbolistica ritualurilor liturgice de la sfinţirea bisericii şi a vorbit despre arătările minunate ale Mântuitorului, după Înviere, relatate de Evangheliile din Săptămâna Luminată.


Mântuitorul a apărut acum, în faţa ucenicilor, în chip minunat, aşa cum a ieşit prin piatra pecetluită. El, cu Trupul omenesc îndumnezeit, n-a mai avut nevoie să bată la uşă, ci a intrat prin uşile încuiate şi le-a dat lor cea mai importantă binecuvântare, prin formula: „Pace vouă!”. Această formulă a fost preluată de Biserică şi a fost transformată în binecuvântare continuă”, a subliniat Părintele Mitropolit


Părintele Răzvan Petru Timofte a fost hirotesit iconom stavrofor, ca răsplată pentru activitatea misionară în parohie, iar Adunarea şi Consiliul parohiale, precum şi principalii ctitori şi binefăcători au primit acte de cinstire. Mulţumirile celor doi parohi s-au materializat printr-un dar oferit ierarhului, un epitrahil şi un omofor arhiereşti.
Sursa: Mitropolia Ardealului


Sfânta Liturghie pentru credincioşii surdo-muţi 
Spectacol caritabil "Osana, Osana" - 16 iunie 2012
© 2007-2015 Copyright Protopopiatul Ortodox Brasov Functioneaza cu aplicatia LOGSite - www.log.ro
Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisa.
Preluarea textelor publicate se poate face doar cu acordul Protopopiatului Ortodox Brasov.